Cauta

Vânt, lapoviță și ninsori în țară! ANM a emis avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU

Meteorologii anunță vânt, lapoviță și ninsori! ANM a emis avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU (sursa foto: romaniatv.net)

Sunt informații de ultimă oră venite de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) cu privire la prognoza pentru perioada imediat următoare, respectiv pentru ultima zi din noiembrie și prima zi a lui decembrie, cea dintâi lună de iarnă calendaristică. Specialiștii ANM au transmis o informare meteo, dar si avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU.

Astfel, informarea meteo este valabilă în perioada 30 noiembrie, ora 10 – 01 decembrie, ora 20. Conform ANM, în intervalul menționat, temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală cuprinse în general între 50 și 60 km/h și vor fi precipitații pe arii restrânse moderate cantitativ.

Unde va ninge în România

Totodată, specialiștii ANM anunță că în sud-estul și sudul extrem al țării, pe parcursul zilei de marți, 30 noiembrie, vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare.

De asemenea, la munte va ninge, spun meteorologii. Iar în regiunile intracarpatice în cursul nopții de marți spre miercuri (30 noiembrie/01 decembrie) local vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă.

Avertizări de vânt puternic

sursa foto: meteoromania.ro

În intervalul 30 noiembrie, ora 10 – 30 noiembrie, ora 20 va fi în vigoare o avertizare COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului.

Concret, meteorologii menționează că în intervalul amintit, atât în Dobrogea, cât și în vestul și sud-vestul Olteniei vântul va avea intensificări, cu rafale între 55 și 75 km/h.
Intensificări ale vântului vor fi și la altitudini de peste 1500 de metri în Carpații Meridonali și de Curbură, conform ANM, cu viteze ce vor depăși 75…85 km/h și va ninge viscolit.

A fost emis și un COD PORTOCALIU de vânt, pentru perioada 30 noiembrie, ora 12 – 30 noiembrie, ora 18. Potrivit specialiștilor ANM, în după-amiaza și seara zilei de marți, 30 noiembrie, în zona de litoral a județului Constanța vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 80…90 km/h.

COD PORTOCALIU: ninsori abundente și viscol

sursa foto: meteoromania.ro

De asemenea, tot în dimineața zilei de marți Administraţia Naţională de Meteorologie a emis și o avertizare COD GALBEN de vânt și ninsori. Aceasta va intra în vigoare la orele serii. Conform ANM, este vizat intervalul 30 noiembrie, ora 20 – 01 decembrie, ora 16. răstimp în care în zona montană și submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 km/h.

La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 85…95 km/h, viscolind ninsoarea, anunță meteorologii.

Totodată, specialiștii atrag atenția că astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile nord-vestice, până în dimineața zilei de 01 decembrie.

A fost emisă și o avertizare COD PORTOCALIU, pentru intervalul 30 noiembrie, ora 23 – 01 decembrie, ora 11, prin intermediul căreia ANM anunță că „în nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 75…85 km/h și va fi viscol”.

Ultimele stiri

  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să acord vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Exit mobile version