Ziua de marți aduce valori termice ușor mai ridicate în sud-estul țării, peste valorile multianuale specifice începutului lunii februarie. Și apropiate de acestea în restul țării – unde vor fi, așadar, temperaturi normale pentru prima zi din februarie.
Temperaturile maxime se vor situa între -1 și vor ajunge spre 8 grade Celsius.
Cerul va avea înnorări și vor cădea ninsori la munte, iar local vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare în centrul, vestul și nordul țării și mixte în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, pe creste.
Vremea în Capitală
În București, ziua de marți vine cu o vreme în general închisă, iar spre seară vor fi condiții să apară precipitații sub formă de ploaie sau lapoviță. Vântul nu va lipsi cu totul din peisaj și va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă, ușor mai scăzută decât în ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 5 grade Celsius.