Vremea în prima zi a săptămânii se anunță plăcută, sub aspect termic, dar nu vor lipsi din peisaj nici ploile, în unele zone din țară.
Astfel, luni vremea va fi în general instabilă în jumătatea de nord a țării, dar și în zonele montane și submontane, unde în special după orele amiezii înnorările vor fi temporar accentuate și local vor apărea averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, dar și posibile vijelii. Izolat, e posibil să cadă și grindină.
În sud și sud-est cerul va fi variabil, dar vor fi înnorări temporare noaptea, când sunt așteptate ploi scurte, pe arii restrânse.
COD GALBEN nowcasting de ceață
Dimineața, în județele Constanța și Tulcea e anunțată ceață. Administrația Națională de Meteorologie a emis, în dimineața zilei de 9 mai, o atenționare nowcasting COD GALBEN, valabilă în intervalul orar 5:25 – 9:00, prin intermediul căreia anunță că în zona celor două județe se va semnala local ceaţă, care determină vizibilitate scăzută sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.
Luni, temperaturile maxime se vor încadra între 16-17 grade pe litoral și vor ajunge spre 26 de grade în sudul Olteniei și în Banat.
Vremea în București
În Capitală, prima zi din săptămână vine cu vreme în general frumoasă și un cer variabil, cu unele înnorări în a doua parte a nopții, când e posibil să plouă slab.
Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul a 23-24 de grade Celsius.