Vremea este în uşoară încălzire, însă cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi pe parcursul zilei de sâmbătă, 5 martie.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi pe parcursul zilei, când vor fi precipitaţii slabe, local în zonele de munte şi pe alocuri în centrul, sudul şi nord-estul ţării şi doar izolat în rest. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în Moldova şi la munte, mixte în Transilvania şi în zona deluroasă a Munteniei, iar în celelalte regiuni mai ales ploi, potrivit ANM.
Vântul va sufla slab şi moderat, în prima parte a intervalului cu uşoare intensificări în regiunile estice, iar noaptea în Banat, Oltenia şi sud-vestul Munteniei, unde se vor atinge viteze, în general, de 45…55 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 1 şi 9 grade, cele mai ridicate fiind în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 şi 2 grade. În special dimineaţa, izolat se va forma ceaţă şi vor fi condiţii de polei. Presiunea atmosferică va creste dinspre nord si nord-est, aproape de regimul baric normal.
Vremea în Capitală
La noapte, cerul va fi temporar noros, iar trecător vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi în jurul a 0 grade.
Cerul va avea înnorări îndeosebi pe parcursul zilei, însă probabilitatea pentru precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad. Presiunea atmosferică va creşte foarte puţin, astfel revenind la valoarea sa normală.
Vremea la munte
Cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi în cursul zilei, când local va ninge în general slab, mai ales în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.