AcasăUtileMeteoMeteo, 4 iulie. În ce zone ale țării se intensifică valul de...

Meteo, 4 iulie. În ce zone ale țării se intensifică valul de căldură. E în vigoare un COD PORTOCALIU de la ANM

În prima zi a acestei săptămâni, din luna lui Cuptor, cum e cunoscută luna iulie în popor, valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar în cele vestice şi nord-vestice se va intensifica.

Luni, 4 iulie, este în vigoare o avertizare COD GALBEN emisă de Administrația Națională de Meteorologie încă din ziua precedentă, specialiștii anunțând că valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

După cum se poate observa pe hartă, mai multe județe, din diferite zone ale țării – centru, sud și est, dar și Capitala se află sub incidența acestei avertizări COD GALBEN de căldură și disconfort termic ridicat.

5 județe, sub COD PORTOCALIU

foto: meteoromania.ro

De luni va intra în vigoare un COD PORTOCALIU, valabil pentru 4 și 5 iulie, prin intermediul căruia meteorologii anunță că în zonele joase din vestul și nord-vestul țării „valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile (diurne și nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei.

După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36…38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat”.

Temperaturile maxime

Luni, temperaturile maxime se vor situa între 26 și 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza și seara, când vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii local în zonele montane și pe arii mai restrânse în Moldova, Oltenia și Transilvania. Ploile vor avea și caracter torențial și va cădea și grindină. În celelalte regiuni, astfel de fenomene meteo vor apărea doar izolat.

Vremea în București

Și în Capitală, luni, se menține valul de căldură, iar disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, conform ANM.

Temperatura maximă va fi de 35-36 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară, dar probabilitatea pentru fenomene asociate instabilității atmosferice va fi redusă. De asemenea, vântul va sufla slab și moderat.

113 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger