Cauta

Meteo, 30 martie. Vreme caldă – până la cât vor urca temperaturile în a treia zi a săptămânii

Meteo, 30 martie. Vreme caldă – până la cât vor urca temperaturile în a treia zi a săptămânii - Ziarul National

Meteo, 30 martie. Vreme caldă - până la cât vor urca temperaturile în a treia zi a săptămânii (sursa foto: focuspress.ro)

Sunt vești bune despre temperaturile de miercuri. Se anunță o vreme călduroasă, care îmbie la plimbare. Nu va lipsi, însă, din peisaj vântul, care va avea intensificări în unele regiuni.

Vremea va fi caldă, în această a treia zi a săptămânii, chiar deosebit de caldă pentru această dată din calendar, în unele zone din țară. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și vor ajunge până spre 25 de grade Celsius.

Cerul va fi variabil în est, sud-est și parțial în centru, dar treptat se va înnora în celelalte regiuni, unde pe arii relativ restrânse va ploua.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, la altitudini mari, iar pe timpul zilei și în nord-vest, centru și sud-est – cu viteze în general între 45-55 km/h.

Vremea în București

În Capitală se anunță o zi mai caldă decât precedenta, cu o maximă în jurul a 24 de grade.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârșitul intervalului. Nu va lipsi nici vântul, care va sufla moderat pe parcursul zilei de miercuri.

Ultimele stiri

  • Nu tot ce zboara…
  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Exit mobile version