Sunt vești bune despre temperaturile de miercuri. Se anunță o vreme călduroasă, care îmbie la plimbare. Nu va lipsi, însă, din peisaj vântul, care va avea intensificări în unele regiuni.
Vremea va fi caldă, în această a treia zi a săptămânii, chiar deosebit de caldă pentru această dată din calendar, în unele zone din țară. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și vor ajunge până spre 25 de grade Celsius.
Cerul va fi variabil în est, sud-est și parțial în centru, dar treptat se va înnora în celelalte regiuni, unde pe arii relativ restrânse va ploua.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, la altitudini mari, iar pe timpul zilei și în nord-vest, centru și sud-est – cu viteze în general între 45-55 km/h.
Vremea în București
În Capitală se anunță o zi mai caldă decât precedenta, cu o maximă în jurul a 24 de grade.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârșitul intervalului. Nu va lipsi nici vântul, care va sufla moderat pe parcursul zilei de miercuri.