Cauta

Meteo, 30 martie. Până la cât vor urca temperaturile în Capitală

Meteo, 30 martie. Până la cât vor urca temperaturile în Capitală - Ziarul National

Meteo, 30 martie. Până la cât vor urca temperaturile în Capitală (sursa foto: romaniatv.net)

A doua zi a săptămânii vine cu o vreme plăcută, sub aspect termic.

În mare parte din țară, vremea va fi caldă, și doar pe arii restrânse pot apărea ploi, conform b1.ro. Așadar, pentru marți se anunță o vreme predominant frumoasă, cu un cer variabil în nord-est și mai mult senin în restul teritoriului. Spre seară vor fi înnorări accentuate în nord-vest, unde va ploua, dar precipitațiile vor fi slabe cantitativ.

De asemenea, și vântul va fi prezent în peisaj în această a doua zi a săptămânii, și va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă.

La nivel termic, maximele zilei se vor situa între 8 și 17 grade Celsius, conform sursei amintite.

Vremea în București

Pentru Capitală, veștile despre vreme sunt îmbucurătoare pentru cei care abia au așteptat ca primăvara cu temperaturi plăcute și cer senin să se instaleze în sfârșit.

Se anunță o zi în care din peisaj vor lipsi precipitațiile, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade Celsius.

Ultimele stiri

  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • Exit mobile version