Vă întrebați cum vor fi temperaturile în cea de-a doua zi a săptămânii?
Ei bine, aflați că vremea va deveni caldă în sud-vestul și vestul României și va rămâne apropiată de valorile normale ale acestei perioade în restul teritoriului, conform stirimeteo.com. Ceea ce înseamnă că maximele zilei se vor situa, în general, între 10 și 17 grade, cu cele mai ridicate valori în zona Banatului.
Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporar accentuate și sunt șanse să plouă local în nord, centru, nord-est, la deal și la munte, precum și în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.
Vântul va sufla slab și moderat, cu uşoare intensificări în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în zonele înalte.
Vremea în Capitală
În Capitală, cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi condiții ca, trecător, să apară ploi slabe. Tot slab va sufla și vântul, care nu va lipsi, așadar, cu totul din peisaj.
Maxima zilei se va situa în jurul a 13 grade.