Cauta

Meteo, 3 martie. Vremea se încălzește. Ce temperaturi sunt anunțate

Meteo, 3 martie. Vremea se încălzește. Ce temperaturi sunt anunțate - Ziarul National

Meteo, 3 martie. Vremea se încălzește (sursa foto: romaniatv.net)

În cea de-a treia zi a săptămânii vremea va continua să se încălzească în majoritatea regiunilor, astfel că temperaturile vor fi plăcute, pentru această perioadă din an, respectiv pentru primele zile ale celei dintâi luni de primăvară calendaristică.

Vântul va sufla slab și moderat, iar la munte, în zona înaltă, dar și pe arii restrânse în sud-estul țării va mai avea unele intensificări, conform stirimeteo.com.

Valorile maxime indicate de termometre în cursul zilei de miercuri se vor situa între 7 și 17 grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între -7 grade, valori prognozate pentru depresiunile din estul Transilvaniei, şi 5 grade – în Dealurile de Vest, potrivit aceleiași surse.

Vremea în Capitală

În București, cerul va fi mai mult senin. Temperatura maximă va mai crește față de ziua precedentă, astfel că se așteaptă să se situeze în jurul a 12-13 grade Celsius.

Nici în Capitală nu va lipsi vântul, care va sufla slab și moderat.

Ultimele stiri

  • Șeful CJ Constanța demisionează. Florin Mitroi: „A fost o decizie foarte grea”
  • Cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de joi, 18 decembrie
  • Intervenție ca în filme în Capitală! Cum a fost salvată o femeie care se baricadase în locuință! – VIDEO
  • În mare secret, China construieşte cel mai mare baraj din lume. Ce beneficii va aduce “mega-mamutul” din Munţii Himalaya
  • Intră fraţii Dedeman şi pe piaţa alimentară, iar pe lângă ciocane, vor vinde şi pâine? Familia Pavăl ar fi cumpărat magazinele Carrefour
  • Dominic Fritz îşi învârte oamenii din USR de la un minister la altul. Radu Miruţă rămâne cu “drepturi depline” la MApN. Cine vine în locul lui la Economie
  • „Totul este mai scump”. Cât costă masa de Crăciun în acest an. Mulți români își calculează bugetul până la ultimul leu
  • Pensionarii din întreaga lume care au pus un ban deoparte cât timp au muncit aleg să se retragă într-o ţară apropiată de România
  • Protest al sindicaliștilor, joi, la Cotroceni! Austeritatea scoate oamenii în stradă/Nicușor Dan e plecat din țară
  • Donald Trump a ţinut un discurs în faţa naţiunii, la 11 luni de mandat la Casa Albă. L-a desfiinţat pe Biden, apoi a anunţat cine primeşte câte 1.776 de dolari
  • Exit mobile version