AcasăUtileMeteoMeteo, 27 iulie. Cum va fi vremea miercuri. Unde se menține canicula...

Meteo, 27 iulie. Cum va fi vremea miercuri. Unde se menține canicula – zonele aflate sub COD PORTOCALIU/Zi „de foc” în Capitală – la cât urcă temperaturile

În a treia zi a acestei săptămâni sunt în vigoare avertizări de la meteorologi, cu privire la valul de căldură ce afectează îndeosebi sudul teritoriului.

Miercuri, în sudul și sud-estul țării valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi accentuat. În restul țării, însă, temperaturile vor mai scădea față de ziua precedentă.

COD PORTOCALIU: în Oltenia și Muntenia valul de căldură va persista

foto: meteoromania.ro

Atât miercuri, 27 iulie, cât și în zilele de 28 și 29 iulie va fi în vigoare o avertizare COD GALBEN emisă de Administrația Națională de Meteorologie, prin intermediul căreia specialiștii au anunțat că în intervalul menționat valul de căldură se va menține în special în jumătatea de sud a țării, disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. „În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade”, potrivit ANM.

Totodată, pentru ziua de miercuri, 27 iulie, a fost emis și un COD PORTOCALIU. Conform meteorologilor, în această a treia zi a săptămânii, în Oltenia și Muntenia valul de căldură va persista. „În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat”, anunță ANM. Conform meteorologilor, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

De asemenea, ANM a anunțat că pe parcursul zilei de miercuri, local în zonele de munte și în centru, iar după-amiaza și în noaptea de miercuri spre joi (27/28 iulie) și în regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade în nordul Moldovei și vor urca spre 39-40 de grade în Muntenia.

Vremea în București

Meteorologii au anunțat, într-o prognoză specială pentru București, că în Capitală valul de căldură se va intensifica și vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități. Conform ANM, miercuri, în București se vor atinge 39-40 de grade.

Potrivit meteorologilor, în seara zilei de miercuri, dar și în noaptea de miercuri spre joi va crește probabilitatea de apariție a fenomenelor specifice instabilității atmosferice, respectiv intensificări ale vântului, posibil vijelii, averse și descărcări electrice.