Vremea continuă să fie rece și marți și nu vor lipsi nici precipitațiile sub formă de ninsoare.
Temperaturile maxime se vor situa între -9 grade și vor ajunge până spre 2-3 grade în regiunile sudice.
În prima parte a zilei cerul va fi variabil spre mai mult senin, cu excepția extremității sud-estice a teritoriului, unde va fi noros și izolat va mai ninge slab, iar începând cu orele după-amiezii sunt așteptate ninsori slabe în Maramureș, Transilvania și în Moldova, dar și în zonele montane, local în Crișana și izolat în restul regiunilor.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona înaltă a Meridionalilor și a Carpaților de Curbură, trecător și pe arii restrânse pe litoral și în extremitatea de sud-est.
Vremea în București
Și în Capitală se anunță o zi cu vreme rece. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei, însă chiar și așa, probabilitatea să apară precipitații va fi redusă.
Vântul nu va lipsi și va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 2-3 grade Celsius.