AcasăUtileMeteoMeteo, 24 decembrie. Cum va fi vremea de Crăciun. Maximele, peste limitele...

Meteo, 24 decembrie. Cum va fi vremea de Crăciun. Maximele, peste limitele normale

meteoMeteo, 24 decembrie. Cum va fi vremea de Crăciun. Maximele, peste limitele normale

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit, în cele două zile de Crăciun, în majoritatea regiunilor, cu temperaturi maxime ce vor ajunge chiar şi la 14 grade Celsius. Ninsori vor fi doar la munte, la altitudini înalte.

În ţară, vremea de Crăciun va da semne de încălzire în cea mai mare parte încă de vineri, 24 decembrie, astfel că în aproape toate zonele se vor înregistra valori termice cu mult peste cele normale în ultima decadă a lunii decembrie, potrivit Administraţiei Naţional de Meteorologie (ANM).

Maxime de până la 14 grade Clesius

Maximele se vor încadra între 2 grade, în nordul Moldovei, şi 14 grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade. Cerul va avea înnorări în vest, în centru şi în nord, unde vor fi precipitaţii local moderate cantitativ.

Vor fi mai ales ploi, iar în nordul Moldovei ninsori şi lapoviţă. În zonele montane, în special în Carpaţii Orientali, la peste 1.600 de metri altitudine, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare şi lapoviţă, iar la altitudini mai mici vor predomina ploile.

Ninsori la munte, ploi în restul regiunilor

Pe suprafeţe restrânse vor fi depuneri de polei. În sud şi în sud-est cerul va fi variabil, local cu nori joşi în a doua parte a nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în zona montană înaltă şi trecător în centru şi în sud-est.

În ceea ce priveşte regimul termic prognozat pentru Bucureşti, datele nu diferă cu mult faţă de cele la nivel naţional. Astfel, pe 25 decembrie, temperaturile se vor situa cu mult peste cele obişnuite în ultima decadă a lunii decembrie, cu o maximă de 11 – 12 grade, respectiv o minimă de 2 – 3 grade. De asemenea, cerul va fi variabil, iar la sfârşitul nopţii se va forma ceaţă, în timp ce vântul va sufla slab şi moderat.

author avatar
Andreea Vlad
83 afisari
Zenville

Ultimele știri

Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată

În România anului 2025, depresia în rândul adolescenților este mai prezentă ca niciodată, dar rămâne o problemă subdiagnosticată și deseori neînțeleasă.📊 Potrivit unui studiu...

Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace

🌍 EuropaZiua Mondială fără TutunZiua Mondială fără Tutun a fost marcată de Organizația Mondială a Sănătății cu tema „Demascarea atractivității produselor din tutun”. Campania...
proger