AcasăUtileMeteoMeteo, 23 noiembrie. Scad temperaturile/ Cum va fi vremea în București

Meteo, 23 noiembrie. Scad temperaturile/ Cum va fi vremea în București

Meteo, 23 noiembrie. Scad temperaturile/ Cum va fi vremea în BucureștiMeteo, 23 noiembrie. Scad temperaturile/ Cum va fi vremea în București (sursa foto: turdanews.ro)

Se anunță o schimbare la nivel termic, în această a doua zi a săptămânii.

Și anume vremea se va răci, marți, față de ziua precedentă, mai simțitor în regiunile extracarpatice, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată din calendar.

Cerul va fi variabil în vest și nord-vest și mai mult noros în restul teritoriului. Îndeosebi ziua va ploua slab, pe arii relativ extinse, în Muntenia, Dobrogea, Moldova, dar și local în Oltenia și Transilvania, conform romaniatv.net. De asemenea, la munte, în Carpații Orientali și Meridionali vor cădea precipitații slabe mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, iar în zonele subcarpatice din Moldova și estul Transilvaniei sunt așteptate precipitații mixte.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile estice, pe litoral, dar și la munte – la altitudini mari.

Temperaturile maxime, în scădere, așadar, față de ziua precedentă, se vor situa între 4 și 12 grade Celsius.

COD GALBEN nowcasting de ceață

Dimineața, se va semnala ceață. Administrația Națională de Meteorologie a emis, în dimineața zilei de 23 noiembrie, atenționări nowcasting COD GALBEN de ceață, valabile după cum urmează:

– de la ora 7:20 până la ora 9:00

In zona : Județul Caraş-Severin: Oravița, Anina, Bozovici, Prigor, Răcășdia, Sasca Montană, Lăpușnicu Mare, Dalboșeț, Ciclova Română, Socol, Cărbunari, Naidăș, Ciuchici;

Se vor semnala : ceață care reduce vizibilitatea local sub 200m și izolat sub 50m

– de la ora 6:30 până la ora 10:00

In zona : Județul Maramureş: Sighetu Marmației, Bârsana, Rona de Sus, Bocicoiu Mare, Vadu Izei, Rona de Jos, Oncești;

Județul Cluj: Huedin, Aghireșu, Căpușu Mare, Izvoru Crișului;

Se vor semnala : ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m.

Vremea în Capitală

În București, a doua zi a acestei săptămâni va aduce o răcire destul de însemnată a vremii, față de cea precedentă, temperatura maximă urmând să se situeze în jurul a 8-9 grade. Valori termice apropiate de cele normale pentru această dată, spun specialiștii.

Cerul va fi mai mult noros, iar pe parcursul zilei, temporar, vor cădea ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat.

96 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger