În cea de-a doua zi a săptămânii vremea rămâne foarte rece pentru această dată din calendar în cea mai mare parte a țării.
În cursul zilei vor fi, temporar, precipitații sub formă de ninsoare și lapoviță pe arii extinse în Maramureş, Moldova şi Transilvania, în Oltenia, local, precipitații mixte, conform realitatea.net. De asemenea, pe alocuri în Muntenia şi Dobrogea şi izolat în Crişana şi, posibil, în Banat vor fi precipitații îndeosebi sub formă de ploaie.
De asemenea, în peisaj își va face simțită prezența și vântul, care va avea intensificări în majoritatea zonelor țării.
La nivel termic, ziua de marți va aduce temperaturi maxime ce se vor situa între 2 și 0 grade Celsius.
Vremea în București
În Capitală, temperaturile vor mai crește ușor față de ziua precedentă, la orele amiezii, însă chiar și așa vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi parțial noros, însă se anunță condiții reduse de apariție a precipitațiilor. Vântul va sufla slab şi moderat, cu ușoare intensificări în prima parte a zilei.
Valorile maxime indicate de termometre se vor încadra între 8 și 9 grade Celsius.