AcasăUtileMeteoMeteo, 23 februarie. Temperaturile mai scad, inclusiv în Capitală

Meteo, 23 februarie. Temperaturile mai scad, inclusiv în Capitală

Meteo, 23 februarie. Temperaturile mai scad, inclusiv în Capitală - Ziarul NationalMeteo, 23 februarie. Temperaturile mai scad, inclusiv în Capitală (sursa foto: gds.ro)

Vremea se mai răcește în a treia zi a săptămânii, iar atmosfera va fi destul de mohorâtă.

Temperaturile mai scad, așadar, miercuri, față de intervalul anterior, în majoritatea regiunilor. Nu vor lipsi nici precipitațiile.

Cerul va fi mai mult noros, iar temporar vor fi precipitații, ziua, îndeosebi în zonele vestice, nord-vestice, sud-vestice și centrale, iar noaptea în special în sud și est. Precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare la munte și predominant sub formă de ploaie în rest.

Nu va lipsi nici vântul. Care va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, pe creste, îndeosebi cele ale Carpaților Meridionali. Vor mai fi unele intensificări, pe durata zilei, și local în Oltenia și Transilvania.

COD GALBEN nowcasting

Pe suprafețe mici, dimineața, se va semnala ceața. De altfel, la această oră este în vigoare o atenționare nowcasting COD GALBEN emisă de Administrația Națională de Meteorologie în dimineața zilei de 23 februarie, și valabilă în intervalul orar 7:00 – 10:00, pentru județul Harghita: zona depresionară.

Unde, conform ANM, se vor semnala: „local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului”.

Temperaturile maxime se vor situa între 3 și 12 grade Celsius.

Vremea în Capitală

Și în București vor mai scădea temperaturile față de ziua precedentă, astfel că maxima de miercuri se va situa în jurul a 10-11 grade Celsius.

Cerul va fi mai mult noros, iar seara, dar și noaptea, vor cădea ploi slabe. Vântul nu va lipsi cu totul din peisaj și va sufla slab până la moderat.

193 afisari

Ultimele știri

S-a aflat! Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională de Interpol

S-a aflat! Informația îl vizează pe fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat. Și a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului...

Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată

Un atac informatic de tip ransomware, sub denumirea „Gentlemen”, a afectat infrastructura IT de business a Complexului Energetic Oltenia.Informații oficiale despre acest incident...
spot_img