AcasăUtileMeteoMeteo, 22 martie. Vreme rece, cu precipitații, inclusiv ninsori

Meteo, 22 martie. Vreme rece, cu precipitații, inclusiv ninsori

Meteo, 22 martie. Vreme rece, cu precipitații, inclusiv ninsori (sursa foto: gds.ro)

Prima zi a săptămânii aduce temperaturi scăzute pentru această dată din calendar. Nu vor lipsi nici precipitațiile, inclusiv sub formă de ninsoare.

Din câte au anunțat specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie, prin intermediul unei informări meteo emise duminică și valabile în intervalul 21 martie, ora 23:00 – 23 martie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de luni în sud și sud-est valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute față de mediile climatologice ale perioadei.

De asemenea, meteorologii au anunțat că în sudul și sud-estul țării vor fi ploi, lapoviță, dar și perioade cu ninsoare. Totodată, din informarea meteo reiese că în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar precipitații sub formă de ninsoare, slabe cantitativ, se vor semnala, pe arii restrânse, și în Transilvania și în restul zonei montane.

Totodată, și vântul va fi prezent în peisaj și va avea intensificări locale şi temporare îndeosebi în Dobrogea și în Muntenia, dar și la munte, cu viteze în general de 40-50 km/h.

Valorile maxime ale primei zile din săptămână se vor situa între 1 și 8 grade Celsius.

Vremea în București

În Capitală, vremea va fi închisă și deosebit de rece pentru această dată din calendar. Maxima zilei se va situa în jurul a 2 grade Celsius.

Se vor semnala precipitații moderate cantitativ, sub formă de lapoviță, ninsoare – în special în dimineața primei zile a săptămânii, dar și sub formă de ploaie. Vântul avea unele intensificări, de aproximativ 35-40 km/h, ce vor spori senzaţia de frig.

65 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger