Vremea se încălzește ușor, sâmbătă, dar temperaturile rămân scăzute, mai ales dimineaţa şi noaptea, transmit meteorologii.
După-amiază, în vest, în sud și în centru revin precipitațiile, sub formă de ploaie în zonele joase, iar în zonele de deal și munte vor fi ninsori și lapoviță.
Cerul va fi variabil, cu înnorări şi precipitaţii ziua, slabe şi doar cu totul izolat, iar seara şi noaptea extinse în regiunile sud-vestice. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsori în zonele de deal şi mai ales ploi în rest.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în partea a doua a intervalului în sudul Banatului şi al Olteniei, precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali.
Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -10 şi 2 grade. Pe alocuri vor fi condiţii de ceaţă şi, mai ales spre sfârşitul intervalului, cu o probabilitate mai mare în jumătatea nordică a ţării, de brumă, potrivit ANM.
Vremea în București
În Capitală temperaturile se menține mai scăzute decât în mod normal. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, iar spre seară sunt prognozate ploi. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minima de 1…2 grade.
Vremea la munte
Vremea nu se îmblânzește în zona montană nici sâmbătă. Dimineață este destul de însorită, apoi se înnorează treptat. Spre seară începe să ningă, mai abundent în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali. Maximele sunt estimate între -8 şi 0 grade.