Cauta

Meteo, 19 martie. Vremea se menține rece. Vor mai fi ploi, dar și ninsori

Meteo, 19 martie. Vremea se menține rece. Vor mai fi ploi, dar și ninsori - Ziarul National

Meteo, 19 martie. Vremea se menține rece. Vor mai fi ploi, dar și ninsori (sursa foto: telem.ro)

Ziua de vineri va aduce în continuare vreme rece pentru această dată din calendar. Nu vor lipsi nici precipitațiile.

Astfel, la munte vor cădea ninsori, în general moderate cantitativ. Precipitații mai ales sub formă de ninsoare se vor semnala și în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Maramureş şi în zonele deluroase din celelalte regiuni, iar în restul teritoriului – pe arii restrânse – vor predomina ploile, conform romaniatv.net.

Și vântul va fi prezent în peisaj, care va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-vestul țării și pe crestele montane.

La nivel termic, temperaturile maxime se vor încadra, vineri, între 0 și 11 grade Celsius. Așadar, primăvara – cu soare și temperaturi plăcute – se mai lasă așteptată, chiar dacă am trecut de mijlocul lunii martie.

Vremea în București

În Capitală, vremea rămâne rece pentru această dată, iar cerul va avea înnorări. de altfel, specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au anunțat, într-o prognoză specială pentru București, că în cursul zilei vor mai fi posibile precipitații slabe predominant sub formă de ploaie. De asemenea, vântul va sufla slab și moderat.

Maxima zilei se va situa în jurul a 6-7 grade. La sfârşitul nopţii vor fi condiți de ceață, potrivit prognozei ANM.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit
  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Exit mobile version