AcasăUtileMeteoMeteo, 19 februarie. Vreme rece în Capitală

Meteo, 19 februarie. Vreme rece în Capitală

(sursa foto: radioconstanta.ro)

Temperaturile scad, vineri, în București, față de ziua precedentă.

Ziua de vineri aduce vreme rece în jumătatea de sud-est a țării, chiar geroasă îndeosebi în prima parte a zilei în Moldova și în estul Transilvaniei, potrivit stirimeteo.com. În restul regiunilor țării, temperaturile se vor apropia de normalul acestei perioade, cu precizarea că în Banat și în Crișana vremea va fi caldă pentru această dată din calendar.

Maximele zilei de vineri se vor situa între -5 grade în nordul Moldovei și aproximativ 10 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 și 2 grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate pe timpul zilei în regiunile sudice, unde vor fi posibile fulguieli izolate. Vântul va sufla slab și moderat, cu posibilitatea să apară unele intensificări la munte, pe creste. Pe arii restrânse, îndeosebi în cursul dimineții, se va semnala ceață, asociată cu depunere de chiciură.

COD GALBEN nowcasting

De altfel, la această oră este în vigoare o atenționare nowcasting COD GALBEN emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Mesajul, valabil până la ora 10, anunță depuneri de polei și, ca fenomene asociate, ceaţă asociată cu burniţă în județul Gorj: Târgu Jiu, Bumbești-Jiu, Târgu Cărbunești, Novaci, Crasna, Scoarța, Baia de Fier, Bengești-Ciocadia, Bustuchin, Roșia de Amaradia, Prigoria, Logrești, Polovragi, Albeni, Bumbești-Pițic, Berlești, Bălănești, Mușetești, Schela, Alimpești, Săcelu.

Vremea în Capitală

Pentru București, se anunță vreme rece, cu temperaturi mai scăzute, pe timpul zilei, față de ziua precedentă. Pentru vineri, în Capitală, maximele prognozate se vor situa între 1-2 grade Celsius.

Cerul va avea în înnorări, îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat.

90 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger