Cauta

Meteo, 19 august. Atmosferă plăcută și maxime de până la 31 de grade

vremea

Meteo, 19 august. Atmosferă plăcută și maxime de până la 31 de grade

Vremea se îndreaptă joi, 19 august, după o zi plină de ploi, vijelii și averse torențiale. Doar pe la munte şi prin regiunile sud-estice mai pot să apară ploi slabe, trecătoare.

În rest, avem soare, atmosferă plăcută şi maxime de la 21 de grade în depresiuni, până la 31 de grade în sud-vest.

Vremea se ameliorează din punct de vedere termic, dar temperaturile maxime nu mai depășesc 30-31 de grade, anunță meteorologii. O vreme frumoasă se menține și zilele următoare, unele înnorări la munte, la nivel izolat câte o ploaie, sâmbătă ceva în extremitatea nordică, ploi, duminică puțin în Moldova, în rest o vreme chiar frumoasă, o încălzire ușoară de la o zi la altă.

Nu se revine la caniculă

Administrația Națională de Meteorologie transmite că nu revenim la caniculă dar temperaturile se întorc la normal, în ansamblu pentru cele 3 zile, maxime până la 32 de grade. Pe arii restrânse, ceață dimineață, vor mai fi dimineți răcoroase în nordul și centrul țării, dar temperaturile minime vor fi între 10 și 19 grade, sub 10 grade în depresiuni.

Un final de săptămâna favorabil, la mare o să mai crească ușor temperaturile în aer dar nu se ajunge la 30 de grade, apă marii până la 25 de grade, rafale de vânt o să mai fie, mai mult dimineață. Cei care merg la munte, toate diminețile vor fi bune, vor fi nori și trecător câte o ploaie dar în ansamblu o vreme bună și la munte.

Vremea în București

În Bucureşti, dimineaţă, mai sunt câţiva nori pe cer, dar mai apoi se înseninează şi avem timp frumos. 28 de grade vor fi la orele amiezii, iar la noapte, temperatura coboară până la 13 grade.

Vremea la munte

La munte, dimineață, este destul de răcoare, iar în zonele depresionare sunt condiţii de ceaţă. Pe parcursul zilei, în Carpaţii Orientali şi de Curbura se mai aduna norii şi pot să vină câteva ploi de scurtă durată.

Vremea pe litoral

Pe litoral se mai răcoreşte puţin, iar astăzi nu vor fi mai mult de 26 de grade în staţiuni. La începutul zilei, s-ar putea să plouă puţin, dar mai apoi vântul împrăştie norii cu viteze de 40…50 de km/h.

Ultimele stiri

  • ULTIMA ORĂ. Se cere referendum pe tema pensiilor speciale. Petiție semnată de zeci de mii de români, înaintată către Președinție/„O pensie trebuie să reflecte contribuția, nu privilegiul”
  • De ce nu funcționează Wi-Fi-ul trenurilor din Europa
  • ”Duhul” inteligenței artificiale poate fi pus înapoi în sticlă?
  • La Guvern se pregătește o măsură cu un impact major. Impozitul pe mașini s-ar putea dubla – GRAFIC
  • ”Avem pensii de peste 10.000 de lei, dar băgăm banii în consum.” Ăia cu pensii de 2000 de lei se duc în Dubai
  • ANAF anunță că a identificat 5 funcționari aflați în conflict de interese și că va sesiza Agenția Națională de Integritate
  • Călin Georgescu, din nou în fața procurorilor/Parchetul General schimbă încadrarea pentru una din faptele de care este acuzat acesta
  • Cu cât s-au scumpit mașinile de la 1 august?/Cât a ajuns să coste o Dacia Logan
  • Cele mai recente informații despre starea lui Ion Iliescu. Spital: „Beneficiază de îngrijire medicală avansată în secția de terapie intensivă”
  • BACALAUREAT 2025, sesiunea a doua. Încep probele de evaluare a competențelor
  • Exit mobile version