Luni, 19 aprilie, în sudul şi sud-estul ţării, vremea va fi în general închisă. Va ploua pe arii extinse, îndeosebi în a doua parte a zilei, transmit meteorologii.
În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros şi local va ploua slab, potrivit ANM. Temperaturile maxime, în continuare mai scăzute comparativ cu normele climatologice, se vor încadra între 10 şi 16 grade.
Vremea în Capitală
În Capitală, vremea va fi predominant închisă. Va ploua continuu începând din a doua parte a zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, cu mult mai scăzută decât în mod normal la această dată, se va situa în jurul a 12 grade.
Vremea la munte
La munte, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, vremea va fi în general închisă şi, pe arii extinse îndeosebi în a doua parte a zilei şi noaptea, vor fi ploi şi lapoviţă, iar la altitudini de peste 1700 m va ninge, local mai consistent (prin cumulare cantităţi de peste 15 l/mp). În restul masivelor, cerul va fi temporar noros şi local se vor semnala precipitaţii slabe mixte.
Vântul va sufla slab şi moderat, local cu unele intensificări în a doua parte a intervalului în zona înaltă, unde trecător va spulbera zăpada. Valorile termice, comparabile cu cele din intervalul anterior, vor caracteriza o vreme rece pentru această dată.
1. Oferta de succes: oportunitate de castig.
Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber.
Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate, invatam totul impreuna! Se semneaza un contract in original, trimis prin posta. Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Pentru detalii, contactati-ne pe adresa de e-mail: activitatecompletonline@gmail.com