Cauta

Meteo, 18 noiembrie. Ploi în mai multe zone din țară. COD GALBEN de ceață

Meteo, 18 noiembrie. Ploi în mai multe zone din țară. COD GALBEN de ceață (sursa foto: agrointel.ro)

Ziua de miercuri aduce o schimbare la nivel de vreme, în sensul în care ploile vor cuprinde mai multe zone din țară.

Este vorba despre sudul și estul țării, unde cerul va fi noros, iar norii vor aduce ploi pe arii extinse, conform stirimeteo.ro. În restul regiunilor, cerul va fi parțial noros, iar la nivel local vor fi condiții de ceață, dar și – izolat – de ploi slabe și burniță.

La munte, în schimb, la altitudini mai mari, se vor semnala precipitații mixte. În peisaj își va face simțită prezența și vântul. Va sufla slab până la moderat, cu intensificări la munte, local și în sud-estul țării, în sudul Banatului și pe litoral.

Valorile maxime la nivel de temperaturi se vor situa între 4 și 13 grade.

În Capitală, vremea va fi mohorâtă şi destul de rece, pe parcursul zilei fiind posibil să apară temporar precipitații sub formă de ploaie. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Termometrele vor arăta valori maxime în jur de 9-10 grade Celsius.

COD GALBEN de ceață

La această oră sunt valabile mai multe atenționări nowcasting (de vreme severă imediată) COD GALBEN emise de Administrația Națională de Meteorologie, după cum urmează:

-până la ora 10:00, sunt anunțate ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m și izolat burniţă

Județul Gorj: Târgu Jiu, Rovinari, Turceni, Tismana, Bâlteni, Mătăsari, Bălești, Plopșoru, Drăguțești, Scoarța, Aninoasa, Fărcășești, Negomir, Dănești, Borăscu, Urdari, Brănești, Drăgotești, Telești, Godinești, Câlnic, Ciuperceni;

Și local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m în următoarele zone:

-până la ora 11:00

Județul Botoşani;
Județul Suceava: zona joasă;
Județul Neamţ: zona joasă;
Județul Iaşi;

-până la ora 9:00

In zona : Județul Arad: zona joasă;
Județul Timiş: zona joasă;

-până la : 18-11-2020 ora 9:00

Județul Constanta;

-până la ora 9:00

Județul Brăila: Mărașu, Frecăței;

Județul Ialomiţa: Slobozia, Fetești, Țăndărei, Amara, Făcăeni, Bordușani, Grivița, Scânteia, Săveni, Perieți, Mihail Kogălniceanu, Gura Ialomiței, Ograda, Gheorghe Lazăr, Vlădeni, Ciulnița, Sudiți, Bucu, Movila, Stelnica, Platonești, Cosâmbești, Valea Ciorii, Giurgeni, Mărculești;

Județul Călăraşi: Călărași, Modelu, Borcea, Dragalina, Roseți, Perișoru, Ciocănești, Grădiștea, Jegălia, Cuza Voda, Independența, Unirea, Ștefan cel Mare, Dragoș Vodă, Alexandru Odobescu, Ștefan Vodă, Vâlcelele, Dichiseni;

-până la ora 9:00

Județul Bistriţa-Năsăud: zona joasă;

-până la ora 9:00

Județul Bihor: zona joasă;

-până la ora 9:00

Județul Satu Mare: zona joasă;

Ultimele stiri

  • Publicarea de Anunțuri de Mică și Mare Publicitate în Ziare Naționale din România – Ghid Complet pentru 2025
  • Caz cutremurător în Dolj! O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 4. Descoperirea macabră făcută în apartamentul ei
  • Șeful DSU, întrebat ce măsuri vor lua autorităţile pentru a preveni dezastre precum inundaţiile din zona Moldovei: Nu mai construim nimic în albiile râurilor şi în zonele inundabile – VIDEO
  • Guvernul aprobă ajutoarele pentru sinistraţii din județele Suceava şi Neamţ/Bolojan: Este un prim pachet – VIDEO
  • VIDEO. Călin Georgescu a ajuns la Broșteni, localitate grav afectată de inundații: „Românii se ajută unii pe alții/Noi nu putem înlocui datoria statului”
  • Decizia instanței care face lumină după 35 de ani: Crescent nu a fost firma Securității
  • Trump a semnat un decret ce majorează tarifele vamale pentru zeci de țări/De când vor intra în vigoare – VIDEO
  • Marcel Ciolacu ia în calcul o candidatură la șefia CJ Buzău: „Nu exclud”
  • Ministrul Finanțelor susține că „vor fi bani şi de salarii, şi de pensii”/„Nu ne mai putem permite să facem tot felul de festivaluri, de serbări câmpeneşti”
  • Gastrocolită delictuală: când colonul „vorbește” despre stresul tău emoțional
  • Exit mobile version