AcasăUtileMeteoMeteo, 18 aprilie. Vremea în a treia zi de Paște. Nu scăpăm...

Meteo, 18 aprilie. Vremea în a treia zi de Paște. Nu scăpăm de ploi

sursa foto: gazetadinvest.ro

Vremea se menține instabilă și marți, în a treia zi de Paște. Nu vor lipsi ploile, iar temperaturile nu vor fi nici ele prea prietenoase.

Astfel, vremea va fi în general închisă, în a doua zi a acestei săptămâni, și va mai ploua. Iar în sud-vestul și centrul țării ploile vor avea şi caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice, unde cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp, potrivit realitatea.net. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 19 grade Celsius.

Vântul va sufla slab şi moderat, local cu unele intensificări la munte şi în sudul teritoriului.

Informare meteo până miercuri

Vă amintim că marți este în vigoare o informare meteo emisă de Administrația Națională de Meteorologie încă din prima zi a acestei săptămâni, pentru intervalul cuprins între 17 aprilie, ora 12 – 19 aprilie, ora 10. Conform ANM, „în intervalul menționat temporar va ploua în cea mai mare parte a țării. Se vor acumula cantități de apă local de 15…20 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp, luni (17 aprilie) în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în zonele montane, iar marți (18 aprilie) îndeosebi în sud-est. Pe arii restrânse vor fi descărcări electrice și grindină.

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h în sud”. De altfel, meteorologii au precizat că până spre sfârșitul săptămânii temporar va mai ploua, în general moderat cantitativ, în majoritatea zonelor.

Vremea în București

Și în Capitală cerul va avea înnorări și va ploua slab la primele ore ale zilei și din nou spre seară, când se vor semnala îndeosebi averse și posibile descărcări electrice.

Nu va lipsi nici vântul, care va sufla în general slab și moderat, cu intensificări de până la 45 km/h.

Temperatura maximă, ușor sub cea normală pentru această perioadă, se va situa în jurul valorii de 15 grade.

author avatar
Andrei Coman
127 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger