AcasăUtileMeteoMeteo, 13 aprilie. Vreme caldă în București. Temperatura maximă ajunge la 21...

Meteo, 13 aprilie. Vreme caldă în București. Temperatura maximă ajunge la 21 de grade

Meteo, 13 aprilie. Vreme caldă în București, cu o maximă ce ajunge la 21 de grade (sursa foto: emaramures.ro)

Veștile despre vremea din această a doua zi a săptămânii sunt destul de bune, la nivel termic.

În sensul în care aflăm că, exceptând regiunile vestice, unde temperaturile vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent, situându-se sub mediile multianuale, vremea continuă să fie caldă pentru această dată din calendar, potrivit romaniatv.net.

Treptat, cerul se va înnora accentuat, după orele amiezii, în zonele vestice, sudice și local în cele centrale, unde sunt așteptate ploi în aversă, ce vor fi însoțite de descărcări electrice. Ploi slabe sunt posibile și în restul țării, dar doar izolat. Vântul nu va lipsi nici el din peisaj și va sufla în general slab și moderat.

La nivel termic, valorile maxime se vor încadra între 13 și 21 de grade Celsius.

Vremea în București

Pentru Capitală, a doua zi a săptămânii va aduce în continuare vreme caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20-21 de grade Celsius. Așadar, în București se anunță o zi cu valori termice plăcute, primăvăratice.

89 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger