Cauta

Meteo, 11 martie. Vreme foarte rece în Capitală

Meteo, 11 martie. Vreme foarte rece în Capitală

Chiar dacă la această oră nu mai sunt în vigoare alerte meteo, care să anunțe ninsori, cum s-a întâmplat în zilele precedente, se poate vedea că, în București cel puțin, peisajul este unul de iarnă autentică după ce a nins pe parcursul noptii.

Joi, vremea va fi mai rece decât normalul acestei perioade în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud. Pe durata zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări la munte, unde se vor semnala, izolat, ninsori slabe, la fel și în Transilvania și în nordul Moldovei, iar la primele ore ale zilei și în Oltenia, vestul Munteniei și sudul Dobrogei, potrivit stirimeteo.com.

De asemenea, nu va lipsi nici vântul, care va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, dar și pe litoral.

Maximele zilei se vor situa, în general, între 1 și 9 grade Celsius.

Vremea în Capitală joi, 11 martie

Pentru București, se anunță o vreme foarte rece pentru această dată din calendar. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei. Vântul va avea unele intensificări în primele ore ale zilei, pentru ca apoi să slăbească, treptat, din putere.

La nivel termic, maxima zilei se va situa în jurul a 3 grade Celsius.

De altfel, încă de miercuri seară, Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza specială emisă pentru Capitală, anunțând, între altele, că vremea se va menţine deosebit de rece şi pe parcursul zilei de joi, 11 martie, ”şi în special în cursul nopţii de joi spre vineri (11/12 martie), când temperatura minimă va fi de -8…-6 grade, mai scăzută în zona preorășenească”.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version