AcasăUtileMeteoMeteo, 10 decembrie. Cum va fi vremea. Zonele aflate sub atenționări COD...

Meteo, 10 decembrie. Cum va fi vremea. Zonele aflate sub atenționări COD GALBEN

Meteo, 10 decembrie. Cum va fi vremea. Zonele aflate sub atenționări COD GALBEN (sursa foto: timponline.ro)

Pentru ziua de joi se anunță noi precipitații, dar și intensificări ale vântului și ceață, în unele zone din țară, în primele ore ale zilei.

Încă din ziua precedentă, meteorologii au emis o informare, valabilă până vineri, din care rezultă că în sudul, estul și centrul țării temporar vor fi precipitații, în general moderate cantitativ, care vor acumula 15-25 l/mp și izolat peste 30 l/mp. Conform ANM, în estul țării și pe arii restrânse în restul teritoriului temporar se va depune polei, la munte vor predomina nisorile, iar joi, la altitudini mai joase precipitațiile vor fi mixte, favorizând depunerile de polei. Vântul va prezenta intensificări locale, cu viteze de peste 60-70 km/h.

Atenționare COD GALBEN de ninsori

De asemenea, joi este valabilă o atenționare COD GALBEN, prin intermediul căreia specialiștii au anunțat că se vor semnala ninsori temporare, în Carpații Meridionali și de Curbură. Na ninge mai abundent la altitudini de peste 1400 m și se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, iar pe creste va sufla puternic, cu viteze la rafală de peste 90-100 km/h, producându-se viscol ce va determina scăderea vizibilității.

De asemenea, în sudul Banatului, nordul Olteniei și al Munteniei, dar și în sud-estul Moldovei vor predomina ploile. Aceste precipitații vor fi însemnate cantitativ, de peste 30-40 l/mp și chiar 50-70 l/mp, pe arii restrânse.

Atenționări nowcasting pentru prima parte a zilei

Primele ore ale zilei de joi vor aduce peisaj rafale puternice, precipitații care depun polei, dar și ceață, motiv pentru care Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări nowcasting (de vreme severă imediată) COD GALBEN, după cum urmează:

– până la ora 10:00

In zona : Județul Suceava: zona de munte de peste cota 1800 m;
Județul Neamţ: zona de munte de peste cota 1800 m;

Se vor semnala : vânt cu rafale de peste 90…100 km/h, temporar viscol și vizibilitate redusă

-până la ora 10:00

In zona : Județul Bacău;
Județul Botoşani;
Județul Neamţ: zona joasă;
Județul Iaşi;
Județul Vaslui: Huși, Stănilești, Duda-Epureni, Puiești, Codăești, Drânceni, Ivănești, Dragomirești, Zăpodeni, Solești, Băcești, Dumești, Iana, Voinești, Rebricea, Todirești, Pungești, Tăcuta, Ștefan cel Mare, Poienești, Bunești-Averești, Oșești, Pogana, Ivești, Miclești, Gherghești, Negrești, Delești, Tătărăni, Dănești, Gârceni, Boțești, Cozmești, Vulturești, Ferești, Coroiești, Arsura, Rafaila, Ciocani;

Se vor semnala : local – precipitații sub formă de ploaie sau lapoviță, care vor depune polei

-până la ora 10:00

In zona : Județul Maramureş: zona de munte de peste cota 1800 m;
Județul Bistriţa-Năsăud: zona de munte de peste cota 1800 m;

Se vor semnala : vânt cu rafale ce vor depăși 70…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității

-până la ora 9:00

In zona : Județul Teleorman;

Se vor semnala : local – ceață ce reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m

123 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger