AcasăUtileMeteoMeteo, 1 aprilie. E în vigoare un COD GALBEN de ploi și...

Meteo, 1 aprilie. E în vigoare un COD GALBEN de ploi și vânt – HARTA/Cum va fi vremea vineri în Capitală

Meteo, 1 aprilie. E în vigoare un COD GALBEN de ploi și vânt/Cum va fi vremea vineri în Capitală (sursa foto: alba24.ro)

Vremea din prima zi a lunii aprilie se anunță capricioasă. Nu vor lipsi precipitațiile, în multe zone din țară, drept urmare va fi nevoie de umbrele. De asemenea, vor fi și intensificări ale vântului.

Temporar, vor fi înnorări accentuate și se vor semnala ploi, în majoritatea regiunilor.

E în vigoare o informare meteo emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) încă din ziua precedentă, și valabilă până sâmbătă seară, pe 2 aprilie. Specialiștii au anunțat că în intervalul avut în vedere, în cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20-40 l/mp.

Conform informării de la ANM, vineri, 1 aprilie, vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii.

COD GALBEN: ploi însemnate cantitativ și vânt puternic

foto: meteoromania.ro

De asemenea, în prima zi a lunii aprilie e în vigoare și o atenționare COD GALBEN, valabilă de joi seară și până pe 2 aprilie, la ora 21. Potrivit meteorologilor, în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, dar și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50-70 l/mp, precipitațiile determinând topirea stratului de zăpadă. De asemenea, ANM a anunțat că local în Banat și Maramureș cantitățile de apă vor depăși 30-40 l/mp.

De asemenea, meteorologii au transmis că vântul va sufla mai putenic în unele zone din țară. Și anume că temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55-65 km/h și izolat peste 70-75 km/h.

Vineri, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 16 și 26 de grade Celsius.

Vremea în București

În Capitală, meteorologii anunță că vremea va fi deosebit de caldă, dar că va deveni instabilă, din după-amiaza zilei de vineri, când va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil cu aspect de vijelie.

Temperatura maximă se va situa în jurul a 24-25 de grade.