Cu două săptămâni rămase din noiembrie și, pe măsură ce se apropie tot mai mult luna decembrie, apar informații noi de la meteorologi, vizând prognoza pentru perioada ce vine, inclusiv pentru debutul primei luni de iarnă calendaristică.
Sunt detalii de interes, mai ales că, până să-și facă planuri de călătorie, de Sărbători, către diverse destinații din țară, mai sunt câteva weekenduri numai bune pentru o ieșire din oraș, la relaxare, și mulți se uită la estimările meteo pentru a vedea, din timp, dacă apar schimbări semnificative la nivel de vreme, de la o săptămână la alta.
Prognoza pentru următoarele patru săptămâni
Și sunt vești noi venite, marți, de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Sunt date actualizate, postate pe site-ul ANM, sub forma unei estimări meteo pentru intervalul 14.11.2022 – 12.12.2022. Cu detalii despre regimul termic și cel pluviometric (referitor la precipitații) pentru următoarele patru săptămâni. Așadar pentru finalul lunii noiembrie și începutul lui decembrie, prima lună de iarnă calendaristică.
Pentru perioada de până pe 21 noiembrie, din prognoză reiese că temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, dar, totodată, ușor mai ridicate în cele sud-vestice. În rest, valorile termice vor fi apropiate de cele normale perioadei.
Iată toate detaliile anunțate de ANM, în estimarea pentru perioada 11 noiembrie – 12 decembrie:
Săptămâna 14.11.2022 – 21.11.2022
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, dar și ușor mai ridicate în cele sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Săptămâna 21.11.2022 – 28.11.2022
Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în nord-est, dar și mai ridicate în regiunile vestice și centrale, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 28.11.2022 – 05.12.2022
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de mediile climatologice ale săptămânii.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile centrale și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 05.12.2022 – 12.12.2022
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.