AcasăUtileMeteoInformare meteo: ninsori, lapoviță și ploaie. Ce anunță ANM pentru Capitală

Informare meteo: ninsori, lapoviță și ploaie. Ce anunță ANM pentru Capitală

Informare meteo: ninsori, lapoviță și ploaie. Ce anunță ANM pentru Capitală (sursa foto: obiectiv.info)

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță că pe finalul acestei săptămâni se vor semnala ninsori, dar și precipitații mixte, care vor favoriza formarea poleiului.

În acest sens, vineri la prânz a fost emisă o informare meteo, valabilă pentru perioada 19 februarie, ora 20:00 – 20 februarie, ora 18:00. ”În intervalul menționat, în nordul, nord-estul și local în centrul teritoriului, iar din dimineața zilei de sâmbătă (20 februarie) și în regiunile sud-vestice și pe arii restrânse în cele sudice, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, care vor favoriza formarea poleiului. La munte temporar va ninge”, spun meteorologii.

Despre ninsori, aflăm că vor fi în general moderate cantitativ. Specialiștii ANM prognozează că se va depune un strat nou de zăpadă, ”pe alocuri consistent”.

Prognoză specială pentru București

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, totodată, și o prognoză specială pentru Bucureștie, valabilă pentru același interval în care va fi în vigoare informarea meteo. Se precizează că în Capitală cerul va avea înnorări, iar începând cu dimineața zilei de sâmbătă vor apărea precipitații, slabe cantitativ, sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie și vor fi condiții de polei.

Vântul va sufla în general slab, iar la nivel termic minimele Vor fi de -4…-2 grade, în timp ce temperatura maximă se va situa, sâmbătă, în jurul valorii de 3 grade Celsius.

203 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger