AcasăUtileMeteoDupă ploi şi inundaţii, România se topeşte în caniculă! Vremea sare dintr-o...

După ploi şi inundaţii, România se topeşte în caniculă! Vremea sare dintr-o extremă în alta

vremea-caniculaDupă ploi şi inundaţii, România se topeşte în caniculă! Vremea sare dintr-o extremă în alta

Capriciile vremii continuă să le dea bătăi de cap românilor. Pentru săptămâna viitoare, se pare că scăpăm de ploi, dar dăm de caniculă. Deja, mâine, luni, vom consemna 34 de grade Celsius în sudul Olteniei.

Marți vorbim de 35 de grade pe arii extinse în partea de vest și sud-vest a țării pentru ca miercuri valori de 36-38 de grade Celsius să fie de interes până la finele săptămânii.

Miercuri, chiar şi 40 de grade la umbră

De miercuri, valul de căldură se va intensifica, va persista, iar disconfortul termic va fi în accentuare în special în Câmpia de Vest și Câmpia Română acolo unde cu siguranță pragul de test 180 de unități va fi atins și chiar depășit, iar temperaturile resimțite vor consemna valori de peste 38 posibili 40 de grade Celsius asociate cu aport mare de umezeală în atmosferă.

Săptămâna 5 – 12 iulie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice și sud-vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest se va situa în jurul celui specific pentru această perioadă.

Nu scăpăm de ploi chiar total. Vor fi averse pentru că mai ales pe parcursul zilei de marți și miercuri odată cu intensificarea varului de căldură vor apărea și aversele cu caracter torențial. Vor cantități de apă mai însemnate în special în partea de est a țării.

De asemenea, este posibil să onsemnăm din nou pe secvențe scurte de timp sau prin acumulare valori mai însemnate ale precipitațiilor. În același timp sunt aşteptate descărcări electrice vijelii și izolat căderi de grindină.

Toate aceste lucruri au fost explicate de Elena Mateescu, directorul ANM.

 

author avatar
Andrei Ștefan
198 afisari

2 COMENTARII

  1. A aici…
    Pentru Greta Arnold si Leonardo.
    Singura modalitate de a salva planeta de caldura globala e prezervarea si salvarea apei potabile de indata. Pentru a opri apa in mediul ei virgin nu e decat o solutie.
    TREBUIE CONSUMATA IMEDIAT TOATA BEREA DIN LUME!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger