Sunt informații actualizate, ce vin de la meteorologi, din care aflăm cum se anunță a fi vremea de Crăciun, dar și de Revelion și în primele zile ale anului 2026.
Cum se apropie tot mai mult perioada Sărbătorilor de iarnă, mulți sunt de pe acum cu gândul la Crăciun și Revelion și la ce vor face pe final de an, în zilele libere.
Cei mici, dar nu numai ei, speră că în acest an vor vedea măcar de Crăciun câțiva fulgi de nea, în peisaj, care să întregească atmosfera magică a Sărbătorilor. Doar că, din ce indică prognoza meteo actualizată, sunt puține șanse să apară ninsori și zăpezi ca-n povești, în perioada Crăciunului din acest an.
Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion, conform prognozei
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut publică, vineri, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, pentru intervalul 8 decembrie 2025 – 5 ianuarie 2026. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru finalul de an.
Astfel, de Sărbători – Crăciun și Revelion – va fi mai cald decât ar fi firesc în această perioadă, în întreaga țară. Începutul lunii ianuarie a anului viitor va aduce, de asemenea, temperaturi mai ridicate decât cele specifice.
Și precipitațiile vor fi destul de puține, în perioada Crăciunului, pentru săptămâna 22– 29 decembrie meteorologii estimând că „regimul pluviometric va avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării”.
Detaliile anunțate de ANM:
Vremea în săptămâna 08.12.2025 – 15.12.2025
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice, nordice și centrale.
Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări.
Vremea în săptămâna 15.12.2025 – 22.12.2025
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara.
Vremea în săptămâna 22.12.2025 – 29.12.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toate regiunile.
Regimul pluviometric va avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării.
Vremea în săptămâna 29.12.2025 – 05.01.2026
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, cu o tendință ușor deficitară în nord-vestul țării.
