Cauta

COD GALBEN. Vești de ultimă oră de la meteorologi! Caniculă, dar și furtuni

COD GALBEN. Vești de ultimă oră de la meteorologi! Caniculă, dar și furtuni - Ziarul National

COD GALBEN. Vești de ultimă oră de la meteorologi! Caniculă, dar și furtuni (sursa foto: gorjonline.ro)

Sunt informații noi venite marți, 10 august, de la meteorologi. Sunt vești ce anunță caniculă, în unele zone, dar și ploi și vijelii, în alte regiuni ale țării.

În primul rând, meteorologii au actualizat atenționarea COD GALBEN de disconfort termic ridicat. Și au anunțat, în această a doua zi a săptămânii, că în zilele de 10 și 11 august în sud-vestul și sudul țării, disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă.

COD GALBEN. Vești de ultimă oră de la meteorologi! Caniculă, dar și furtuni - Ziarul National
Din câte se poate vedea pe hartă, și Capitala se află sub incidența acestei atenționări meteo (sursa foto: meteoromania.ro)

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 38 de grade, transmit meteorologii. De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie (ANM)
informează că pe alocuri, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

Alertă de ploi și vijelii – zonele vizate

Totodată, pentru ziua de marți va fi valabilă o atenționare meteo COD GALBEN prin care sunt anunțate episoade de vreme rea – și anume ploi și vijelii.

COD GALBEN. Vești de ultimă oră de la meteorologi! Caniculă, dar și furtuni - Ziarul National
sursa foto: meteoromania.ro

Acest mesaj de la ANM va intra în vigoare marți, 10 august, la ora 13:00 și va fi valabil până târziu după lăsarea serii, și anume până pe 10 august, la ora 23:00.

Interval în care, potrivit meteorologilor, ”în zona Carpaților Orientali și local în Carpații Meridionali, precum și în nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…45 l/mp”.

Se precizează, totodată, că astfel de fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala, pe arii restrânse, și în restul teritoriului.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version