Cauta

COD GALBEN pentru mai multe județe – HARTA. Se anunță ploi torențiale și intensificări ale vântului/Cum va fi vremea, joi, în București

sursa foto: agrointel.ro

Vremea s-a răcorit simțitor, după recentele zile cu temperaturi caniculare și disconfort termic ridicat, care au toropit Capitala, dar și alte județe din sudul țării.

Dacă la acest capitol sunt vești cât se poate de bune și mult-așteptate de mai toată lumea, în cursul zilei de joi în unele zone ale țării își vor face apariția în peisaj ploile în aversă. Și vor fi intensificări ale vântului.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o atenționare Cod galben, de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru intervalul 27 iulie, ora 10:00 – 27 iulie, ora 21:00.

foto meteoromaniaro

Așadar, atenționarea meteo a intrat deja în vigoare și va rămâne valabilă până joi seară târziu.

Conform ANM, „în intervalul menționat, în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei vântul va prezenta intensificări cu rafale în general de 55…65 km/h”.

Totodată, meteorologii atrag atenția, prin intermediul acestui Cod galben, că „în Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (local rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp”.

Specialiștii ANM precizează că intensificări ale vântului vor fi local și temporar și în restul teritoriului, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură rafalele vor depăși 70…80 km/h.

Prognoză specială pentru București – vremea se răcește și vor fi averse

Temperaturile scad simțitor în Capitală, după zilele caniculare. Și nici Bucureștiul nu va fi ocolit de ploi. ANM a emis o prognoză specială pentru zona municipiului București, pentru intervalul 27 iulie, ora 10:00 – 27 iulie, ora 21:00.

Meteorologii anunță că în Capitală „vremea se va răci semnificativ față de zilele precedente, astfel temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade”.

Mai mult, reprezentanții ANM transmit, prin intermediul acestei prognoze speciale, că vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version