AcasăUtileMeteoCOD GALBEN de instabilitate atmosferică. Sunt vizate Capitală și mai multe județe...

COD GALBEN de instabilitate atmosferică. Sunt vizate Capitală și mai multe județe – HARTA/Ce fenomene meteo sunt anunțate

sursa foto: olt-alert.ro

Meteorologii anunță și pentru luni perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Mai multe județe din țară, dar și Capitala se află sub incidența unei atenționări COD GALBEN. Sunt anunțate averse, dar și descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină.

Atenționarea COD GALBEN emisă luni dimineață de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) vizează intervalul 19 iunie, ora 10 – 19 iunie, ora 22.

Din câte se poate vedea pe harta aferentă acestui COD GALBEN, 21 de județe și municipiul București se află sub avertizare.

foto: meteoromania.ro

Mai exact, judeţele vizate de avertizarea Cod galben emisă luni sunt: Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vrancea, precum şi Capitala.

Sunt anunțate averse și pe arii restrânse vijelii și grindină

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Orientali, în estul Carpaților Meridionali, precum și în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Moldovei.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, anunță specialiștii de la ANM.

Prognoză specială pentru București

Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis și o prognoză specială pentru zona municipiului București, pentru intervalul 19 iunie, ora 10 – 19 iunie, ora 22.
Meteorologii atrag atenția că în Capitală vremea va fi în general instabilă, anunțând că mai ales după-amiază și seara vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h. „Cantitățile de apă acumulate vor fi de 10…15 l/mp”, conform ANM.

Luni, temperatura maximă se va situa, în Capitală, în jurul valorii de 28 de grade.

203 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger