AcasăUtileMeteoCând se va mai încălzi vremea. Se anunță zile cu temperaturi de...

Când se va mai încălzi vremea. Se anunță zile cu temperaturi de 10-12 grade

(sursa foto: ziare.com)

După un interval cu temperaturi scăzute, și precipitații inclusiv sub formă de lapoviță și ninsoare, se anunță o încălzire a vremii, în zilele viitoare. Sunt, așadar, vești îmbucurătoare pentru cei care suportă mai greu frigul și temperaturile specifice, până la urmă, anotimpului rece, dat fiind că suntem la început de decembrie, prima lună de iarnă calendaristică.

Detalii despre vremea din următoarea perioadă au venit de la Gabriela Băncilă, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

„Foarte repede o să ne întoarcem la vremea anormală pentru început de decembrie. Pentru că săptămâna viitoare vremea se va încălzi foarte ușor, chiar și pe parcursul următoarelor zile de la sfârșitul acestei săptămâni, temperaturile vor mai crește puțin. Vom ajunge la temperaturi de 6-7 grade în partea de sud a țării, față de 2-3 cel mult astăzi și mâine”, a declarat Băncilă, joi seară, 1 decembrie, într-o intervenție la Digi24.

Vor fi zile în care valorile termice maxime vor ajunge la 12 grade

Ce se anunță pentru săptămâna viitoare? O creștere a temperaturilor, astfel că maximele vor ajunge, la mijlocul zilei, la valori cuprinse între 10 și 12 grade Celsius.

„Pe parcursul săptămânii viitoare asistăm la un transport de aer cald care se va resimți peste toate zonele țării. Și acest lucru se va concretiza în temperaturi la mijlocul zilei de 10, 11, 12 grade, posibil chiar ușor mai ridicate de 12 grade. Vor fi temperaturi destul de frecvente în partea de vest, zonele de câmpie și de deal”, a mai precizat Băncilă.

Prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Ce anunță meteorologii despre temperaturi

Totodată, cei care vor să afle din timp cum va fi vremea pe final de an află cum arată prognoza pentru decembrie. ANM a anunțat, vineri, estimări meteorologice pentru intervalul 05.12.2022 – 02.01.2023. E vorba despre prognoza pentru următoarele patru săptămâni, din care aflăm vești despre valorile termice, dar și despre regimul pluviometric (referitor la precipitații) pentru următorul interval.

Iată ce s-a anunțat pe site-ul ANM:

Săptămâna 05.12.2022 – 12.12.2022

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice, vestice, nord-vestice și centrale.

Săptămâna 12.12.2022 – 19.12.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în vest, nord-vest și centru.

Săptămâna 19.12.2022 – 26.12.2022

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 26.12.2022 – 02.01.2023

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămâmă, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.