AcasăUtileMeteoAvertizări meteo: ploi torențiale, vijelii și grindină. Județele ce intră sub CODUL...

Avertizări meteo: ploi torențiale, vijelii și grindină. Județele ce intră sub CODUL PORTOCALIU emis de ANM/Prognoza pentru Capitală

Rupere de nori în vestul țării. Ploaia a afectat zeci de gospodării / În orașe a fost potop

Mai multe județe din țară se vor confrunta, în intervalul următor, cu fenomene specifice instabilității atmosferice. Pe lângă averse torențiale, specialiștii prognozează că se vor produce și vijelii și că vor apărea căderi de grindină – în unele cazuri de dimensiuni medii și posibil și mari.

Meteorologii au emis, miercuri, avertizări Cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe judeţe, fiind prognozate vijelii, grindină şi averse torenţiale. Avertizările vor fi valabile până joi dimineaţă, 20 iulie.

COD GALBEN de instabilitate atmosferică

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis în dimineața zilei de miercuri, 19 iulie, o avertizare COD GALBEN, ce va intra în vigoare la ora 12:00 și va fi valabilă până joi, 20 iulie, la ora 10:00.

„În intervalul menționat, la început în Banat, iar spre seara și noaptea și în Oltenia, vestul Munteniei, Maramureș și local în Transilvania și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp)”, conform ANM.

foto: meteoromania.ro

COD PORTOCALIU pentru 5 județe: vijelii puternice, averse torențiale și grindină

Totodată, meteorologii au transmis, prin intermediul unei avertizări COD PORTOCALIU, emisă pentru intervalul 19 iulie, ora 18:00 – 20 iulie, ora 10:00, că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în două zone din țară.

Conform hărții aferente avertizării meteo, cinci județe se vor afla sub incidența acestui COD PORTOCALIU – Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Dolj.

Specialiștii ANM anunță că în intervalul menționat în Banat și vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate rafale puternice de vânt, dar și averse torențiale, însemnate cantitativ, dar și căderi de grindină. „Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp)”, potrivit ANM.

Prognoză specială pentru Capitală. Încă nu scăpăm de valul de căldură/Sunt posibile vijelii

Dintr-o prognoză specială emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru zona municipiului București, pentru intervalul 19 iulie ora 10:00 – 21 iulie ora 10:00, aflăm la ce să ne așteptăm din partea vremii, până în dimineața zilei de vineri.

Va continua să fie foarte cald, dar sunt așteptate și ploi sub formă de aversă.
Mai precis, meteorologii anunță că valul de căldură se va menține, în Capitală. „Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade, iar cele minime de 20…22 de grade.

În noaptea de miercuri spre joi și pe parcursul zilei de joi vor fi perioade cu înnorări accentuate, intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice și averse, iar probabilitatea pentru vijelie și grindină va fi ridicată”, se precizează de la nivelul ANM în textul prognozei speciale pentru București.

496 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger