Meteorologii anunță vreme instabilă, în mai multe zone din România, până vineri dimineață, 9 mai. Deși calendaristic suntem în ultima lună de primăvară, la munte, în zonele înalte, sunt prognozate și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o informare meteo, pentru intervalul 8 mai, ora 10 – 9 mai, ora 10, anunțând că „în cea mai mare parte a țării vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h) și izolat grindină”.
Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat vor depăși 30…40 l/mp.
La munte, în zonele înalte, specialiștii se așteaptă să apară și precipitații sub formă de lapoviță și chiar ninsoare, ceea ce va transforma peisajul într-unul specific mai degrabă iernii. „La munte, la altitudini de peste 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, se va depune strat de zăpadă”, se precizează în informarea meteo de la ANM.
COD GALBEN: averse torențiale, cu descărcări electrice și vânt puternic

Și tot joi dimineață, ANM a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru intervalul 8 mai, ora 14 – 9 mai, ora 03.
Potrivit meteorologilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, fiind anunțate averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h) în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și sudul Moldovei.
„În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii și grindină”, precizează specialiștii ANM în textul atenționării meteo.
Prognoză specială pentru București
Vremea va fi instabilă, în intervalul următor, și în Capitală, unde sunt așteptate ploi în aversă, cu fulgere și intensificări de vânt.
Administraţia Naţională de Meteorologie a făcut publică, joi, și o prognoză specială pentru București, fiind vizat intervalul 8 mai, ora 10 – 9 mai, ora 10.
Meteorologii precizează că în Capitală cerul va avea înnorări, „mai accentuate spre seară și noaptea când vor fi perioade cu averse (cantități de apă de 10…15 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului (în jurul a 50 km/h)”.
Joi, temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul a 20-22 de grade.
„Informare meteorologică valabilă pentru municipiul București în intervalul 08.05.2025 ora 10:00 – 09.05.2025 ora 10:00 vizând averse torențiale și cantități de apă însemnate.
Atenționare meteorologică cod galben valabilă pentru municipiul București în intervalul 08.05.2025 ora 14:00 – 09.05.2025 ora 03:00 vizând instabilitatea atmosferică temporar accentuată” – se mai menționează în textul prognozei speciale.