AcasăUtileMeteoAtenție la vreme! Mare parte din țară, sub COD GALBEN! Averse, descărcări...

Atenție la vreme! Mare parte din țară, sub COD GALBEN! Averse, descărcări electrice și vijelii. Nici Capitala nu scapă de ploi!

Mare parte din țară, sub COD GALBEN! Averse, descărcări electrice și vijelii. Nici Capitala nu scapă de ploi! (sursa foto: botosaniNews.ro)

Instabilitatea atmosferică va pune stăpânire, treptat, pe mai multe zone din țară, astfel că din peisaj nu vor lipsi ploile, fulgerele, dar nici vântul. Drept urmare, umbrelele și pelerinele de ploaie vor deveni accesorii utile.

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat, marți, că vor apărea schimbări la nivel de vreme, prin intermediul a doua mesaje – o informare meteo și o atenționare tip COD GALBEN.

În primă fază, e de menționat faptul că specialiștii transmit, în textul informării meteo valabile în intervalul 25 mai, ora 15:00 – 27 mai, ora 20:00, faptul că ”instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în vestul și nord-vestul țării, seara și noaptea de marți spre miercuri (25/26 mai) în sud-vest, centru și nord-est, apoi cu precădere în sud, centru și est”. Astfel, sunt așteptate averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină, dar şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Meteorologii spun că ”în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30…35 l/mp”.

Și anunță faptul că nici restul teritoriului nu scapă cu tottul de astfel de fenomene meteo, doar că acestea se vor semnala pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

Zonele aflate sub COD GALBEN

Totodată, ANM transmite că în intervalul 25 mai, ora 15:00 – 26 mai, ora 11:00, cât va fi în vigoare o atenționare COD GALBEN, atât în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cât și în nordul Moldovei, dar și în vestul și nordul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Ceea ce înseamnă că, potrivit meteorologilor, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial (cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp), descărcări electrice, vijelii și grindină.

Zonele aflate sub COD GALBEN (foto: ANM)

De asemenea, s-a anunțat că, temporar, vântul va avea intensificări la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, unde rafalele vor avea peste 80-90 km/h.

Prognoza specială pentru București

E important de precizat faptul că s-a emis, marți, o prognoza specială pentru București, pentru în intervalul 25 mai, ora 15:00 – 27 mai, ora 20:00, adică de marți după-amiază și până joi seară. Însă deja în unele zone din Capitală a început deja să plouă.

Meteorologii spun că instabilitatea atmosferică va cuprinde și Capitala și că vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. De asemenea, nu va lipsi din peisaj nici vântul.

Iată ce se precizează în textul prognozei speciale pentru București comunicate de ANM:

25.05.2021 ORA 15:00 – 26.05.2021 ORA 11:00

Cerul va avea înnorări și vor fi perioade cu averse însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. În primele ore temperatura aerului va fi cuprinsă, în general, între 23 și 25 de grade, apoi va scădea iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 14 grade.

26.05.2021 ORA 11:00 – 27.05.2021 ORA 08:00

Vremea va fi instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și mai ales în a doua parte a zilei și noaptea vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade.

27.05.2021 ORA 08:00 – 27.05.2021 ORA 20:00

Vremea se va menține instabilă și se va răcori. Cerul va avea înnorări și temporar vor fi intervale cu averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, posibil cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade

111 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger