Vremea va fi instabilă miercuri, 3 iulie, în câteva zone din țară. Sunt anunțate episoade cu ploi torențiale, dar și intensificări ale vântului și căderi de grindină.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de vreme rea. De această dată, miercuri dimineață.
E vorba despre o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă, ce va fi valabilă în intervalul 3 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 23. Așadar, până miercuri seară târziu.
14 județe, sub avertizare meteo

Meteorologii avertizează că în nordul și estul Munteniei, Dobrogea continentală, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și nord-estul Olteniei vor fi averse ce vor avea și caracter torențial.
„Cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. În sud-estul țării se vor semnala și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină”, conform atenționării ANM.
Cum va fi vremea, miercuri, în Capitală
Nu în ultimul rând, aflăm de la meteorologi cum va fi vremea, miercuri, în Capitală. ANM a emis o prognoză specială pentru București, tot pentru intervalul 3 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 23.
Față de zilele precedente, când au fost temperaturi caniculare, vremea se va răci simțitor în Capitală.
Conform ANM, vremea se va răci semnificativ, în București, astfel că temperatura maximă se va situa, miercuri, în jurul valorii de 27 de grade.
„Cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului”, se menționează în prognoza specială pentru București emisă de meteorologi.