AcasăUtileMeteoANM a emis avertizări COD PORTOCALIU și GALBEN. Unde vor fi ninsori...

ANM a emis avertizări COD PORTOCALIU și GALBEN. Unde vor fi ninsori abundente și viscol. Vești proaste și despre vremea din Capitală

ANM a emis avertizări COD PORTOCALIU și GALBEN. Unde vor fi ninsori abundente și viscol. Vești proaste și despre vremea din Capitală (sursa foto: ziarulunirea.ro)

Veștile despre vreme nu sunt deloc bune, cel puțin pentru cei care sperau să se încălzească, dat fiind faptul că suntem la mijlocul primei luni de primăvară calendaristică.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, marți dimineață, atenționarea COD GALBEN emisă în cursul zilei precedente și a transmis și o avertizare COD PORTOCALIU.

Astfel, pentru intervalul 16 martie, ora 10:00 – 18 martie, ora 06:00, în care este valabilă avertizarea COD GALBEN, ANM anunță că vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor țării, ”iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum și zonele montane şi submontane se vor cumula cantități de apă local de 25…35 l/mp și pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, 40…70 l/mp”.

foto: ANM

Meteorologii spun că se vor semnala îndeosebi ploi, dar că treptat în Transilvania și local în Maramureș, iar începând din noaptea de marți spre miercuri (16 /17 martie) și în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile.

Conform ANM, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent în toată zona montană și local în Transilvania şi zona subcarpatică din Moldova.

Intensificări ale vântului, în mai multe regiuni

De asemenea, la munte, la altitudini de peste 1500 de metri, vântul va sufla temporar cu putere, cu rafale de 70-90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Totodată, vor fi intensificări de până la 55-65 km/h şi în sudul Banatului şi al Olteniei şi local în Moldova şi estul Munteniei.

Vântul nu va lipsi din peisaj nici în restul teritoriului, doar că intensificările vor fi pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici.

Zonele aflate sub COD PORTOCALIU

De asemenea, peste doar câteva ore va intra în vigoare și avertizarea COD PORTOCALIU emisă de ANM. Pentru intervalul 16 martie, ora 14:00 – 17 martie, ora 23:00, meteorologii anunță că în zona Carpaților Meridionali și de Curbură va ninge abundent.

Mai mult, transmit specialiștii ANM, vântul ”va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 90…110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”.

Prognoză specială pentru București: încă nu scăpăm de ploi

Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, marți, și o prognoză specială pentru București, valabilă în perioada 16 martie ora 10:00- 18 martie ora 08:00. Din care aflăm că ”pe parcursul zilei de marți (16 martie) și în noaptea de marți spre miercuri (16/17 martie), va ploua aproape continuu și se vor acumula cantități de apă însemnate (20…30 l/mp și izolat peste 35 l/mp)”.

De asemenea, și vântul va fi prezent în peisaj și va sufla în general moderat, cu unele intensificări temporare, respectiv cu rafale de 40-45 km/h.

Atât miercuri, cât și în noaptea de miercuri spre joi va mai ploua temporar, în general slab cantitativ, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperaturile maxime vor fi de 6-8 grade, iar cele minime de 2-4 grade, din câte anunță meteorologii.

166 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger