AcasăUtileMeteoAlertă meteo: val de căldură și disconfort termic ridicat! Câte zile e...

Alertă meteo: val de căldură și disconfort termic ridicat! Câte zile e valabil CODUL GALBEN de la ANM și în ce zone/Prognoză specială pentru București

Alertă meteo: val de căldură și disconfort termic ridicat! Câte zile e valabil CODUL GALBEN de la ANM și în ce zone/Prognoză specială pentru București

Revin temperaturile caniculare! Începând de joi și până la finalul acestei săptămâni peste 20 de județe din țară, dar și Capitala se vor afla sub incidența unui COD GALBEN, prin intermediul căreia meteorologii anunță un val de căldură, dar și disconfort termic ridicat.

Mai exact, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis în dimineața zilei de joi o atenționare COD GALBEN, pentru intervalul 4, 5, 6, 7 august.

Din câte se poate vedea de pe hartă, și Bucureștiul se află sub incidența acestui mesaj de la ANM. La fel și – parțial sau integral – judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Satu Mare, Timiş, Teleorman și Vâlcea.

foto: meteoromania.ro

COD GALBEN de la ANM. Temperaturi maxime de 33-37 de grade

„În vestul și în sudul țării valul de căldură se va extinde și va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade”, conform ANM.

Totodată, meteorologii avertizează că disconfortul termic se va menține ridicat si în prima parte a săptămânii viitoare, îndeosebi în regiunile vestice și sudice.

Prognoză specială pentru București. La ce valori ajung temperaturile maxime

Și tot în dimineața de joi, ANM a emis o prognoză specială pentru zona municipiului București. Pentru intervalul 4 august ora 10:00 – 7 august ora 21:00.

De la meteorologi aflăm că în Capitală „va fi val de căldură persistent și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”.

Conform specialiștilor de la ANM, „în general temperaturile maxime vor fi de 33…34 de grade, iar cele minime de 19…20 de grade”.

216 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger