Cauta

Alertă meteo! Se anunță ninsori, vânt și polei. În ce zone se va depune strat de zăpadă

(sursa foto: botosaninews.ro)

Începutul săptămânii va aduce o schimbare la nivel de vreme, în mai multe zone din țară.

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis, în această dimineață, o informare meteo, valabilă începând de luni după-amiază, respectiv în perioada 07 decembrie, ora 14:00 – 08 decembrie, ora 10:00.

Meteorologii anunță că în acest interval va ninge și se va depune strat de zăpadă în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, dar și în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură. Specialiștii se așteaptă ca zăpada depusă să ajungă să depășească, pe arii restrânse, 8-10 centimetri, îndeosebi în Oltenia și sud-vestul Munteniei, în timp ce la munte stratul de zăpadă ar putea să fie și mai gros, respectiv să aibă 15-20 centimetri.

Rafalele pot ajunge și la 70 – 80 km/h

De asemenea, din peisaj nu va lipsi, în intervalul următor, nici vântul. ”Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem și la munte și 45 – 55 km/h în regiunile sudice și sud-estice. Îndeosebi în vestul Carpaților Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită”, din câte anunță ANM.

Totodată, meteorologii se așteaptă ca în Moldova și în Transilvania să se semnaleze ninsori în general slabe cantitativ, în timp ce în restul teritoriului sunt prognozate precipitații îndeosebi sub formă de ploaie și lapoviță.

E important de avut în vedere și faptul că specialiștii spun că atât în sudul și sud-estul României, cât și la munte se va depune, pe alocuri, polei.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version