Vremea schimbă foaia și devine instabilă în perioada următoare. ANM a emis atât un cod galben de fenomene extreme cu grindină și descărcări electrice dar și o informare meteorologică.
Atenționarea cod galben este valabilă de miercuri, 12 mai, ora 16:00, până joi, 13 mai, ora 10:00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, precum şi în sud-vestul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp.

De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică fără cod, valabilă de miercuri, 12 mai 2021, ora 16:00, până vineri, 14 mai, ora 21:00.
În intervalul menţionat vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în sud-vestul şi vestul ţării, apoi şi în celelalte regiuni. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depãşi 15…20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25…30 l/mp.
Prognoză specială pentru București
Administrația Națională de Meteorologie a lansat o prognoză specială pentru București, de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul miercuri, ora 16.00 – vineri, ora 21.00. În acest interval, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel încât, îndeosebi în cursul nopților de miercuri spre joi (12/13 mai) și joi spre vineri (13/14 mai) vor fi perioade în care se vor semnala averse și descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor putea depăși 10 l/mp.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul ploilor, dar și pe parcursul zilei de vineri (14 mai), cu viteze la rafală de 40-55 km/h. Temperaturile minime vor fi de 10-12 grade, iar cele maxime de 22-25 de grade.