AcasăUtileMeteoAlertă de vreme extremă: Cod galben de fenomene periculoase în 35 de...

Alertă de vreme extremă: Cod galben de fenomene periculoase în 35 de județe / Unde lovesc ploile și vijeliile – HARTA

ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenționare meteo de fenomene extreme în aproape toată țara pe tot parcursul zilei.

Atenționarea meteorologiciă de cod galben de vreme cu instabilitate accentuată va fi valabil sâmbătă, 27 mai, între orele 12.00 și 23.00, transmite ANM.

Vreme rea în aproape toată țara

Alerta de vreme severă vizează zone din Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, centrul și sudul Moldovei.

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, centrul și sudul Moldovei, precum și la munte. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Potrivit ANM, astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni.

Ploi și în Capitală

În București, vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală de 50…60 km/h. În intervale scurte de timp se vor acumula în medie 8…10 l/mp.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade Celsius.

author avatar
Andreea Vlad
210 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger