Cauta

Meteo. Vreme capricioasă în toată țara. Ploi torențiale în București

Meteo. Vreme capricioasă în toată țara. Ploi torențiale în București - Ziarul National

Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), anunță pentru marți, 16 iunie, o vreme destul de schimbătoare pentru această perioadă a anului.

Deși ne aflăm la jumătatea primei luni de vară, vremea se menține deosebit de capricioasă, intabilitatea atmosferică punând stăpânire pe toată țara.

Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 27 de grade

Cele mai afectate zone vor fi cele din sud, dar și cele din zonele montane.

Pe parcursul întregii zilei, vor exista perioade destul de dese în care cerul va fi variabil, mai mult noros.

De altfel, vântul va sufla slab, până la moderat, cu intensificări de scurtă durată și izolat vijelie și grindină.

La munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

La mare, vremea va fi în general instabilă, iar cerul va fi temporar noros. Trecător vor fi averse, descarcari electrice, posibil grindină şi vijelii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 22 de grade.

Meteo 16 iunie în București

În Bucursti, astăzi, vremea va rămâne în general instabilă. Meteorologii anunță înnorări temporar accentuate. În cea mai mare parte vor semnala averse, destul de moderate cantitativ. Acestea vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 15-16 grade Celsius, potrivit realitatea.net

Ultimele stiri

  • Platformele online urmăresc minorii. Estimarea vârstei prin selfie, în plină expansiune
  • De 1 decembrie, am fluturat steagul tricolor. De pe 2, fluturăm buzunarele goale
  • Consiliul Fiscal: S-a greșit în politica bugetară din ultimii ani. Românii trebuie să plătească
  • Scandalul pariurilor ilegale zguduie Premier League
  • Incompetență totală la Ministerul Mediului. Catastrofa de la Paltinu e nimic față de ce va urma
  • De la Doctrina Monroe la ”Doctrina Donroe”. Emisfera vestică, curtea din spate a SUA
  • Revoltă la Real Madrid: toată lumea împotriva lui Xabi Alonso!
  • De ce firmele europene sunt nevoite să-și mute lanțurile de aprovizionare în afara Chinei
  • Alertă maximă în rândul militarilor: Președintele Nicușor Dan a IGNORAT listele trimise de avansare în grad
  • Trump are dreptate să oprească migrația din ”lumea a treia”
  • Exit mobile version