AcasăUtileDescoperă Bucureștiul istoric!Palatul Elisabeta, reşedinţă regală oficială

Palatul Elisabeta, reşedinţă regală oficială

Întâi de toate trebuie remarcat că acest edificiu de pe Bulevardul Kiseleff nu (prea) are legătură cu Elisabeta de Wied, consoarta Regelui Carol I, întemeietorul României moderne. Palatul Elisabeta din Herăstrău nu a fost clădit pentru faimoasa Carmen Sylva (pseudonimul literar al Reginei Elisabeta), ci special pentru Principesa Elisabeta, fostă regină a Greciei. Elisabeta Charlotte Josephine Victoria Alexandra sau Lisabeta, aşa cum o alintau membrii familiei regale, a fost prima fiică a suveranilor Ferdinand I şi Maria, regii sub care s-a înfăptuit Marea Unire de la 1918. Totodată, Elisabeta a fost sora mai mică a Regelui Carol al II-lea, precum şi mătuşa ultimului rege al României, Mihai I.

Construită în perioada interbelică, mai precis între1930 şi 1937, superba reşedinţă din nordul Capitalei a fost realizată în stil neobrâncovenesc, cu multe influenţe maure, după planurile arhitectului român Corneliu M. Marcu. Elisabeta a contribuit ea însăşi la realizarea lui, insistând că i se potriveşte o replică la scară mai mică a Castelului Banloc din Banat, pe care efemera regină a Greciei îl cumpărase încă de la începutul anilor ’30, preferându-l de altfel, o bună parte a existenţei sale, ca loc de refugiu. Elisabeta avea nevoie de o reşedinţă în Bucureşti după divorţul de Regele George al II-lea. Pe scurt, în 1921 Elisabeta s-a măritat (mai mult împinsă de la spate decât de bună voie) cu prinţul moştenitor al coroanei elene, devenind un an mai târziu Regina Greciei. Detronarea lui George al II-lea şi proclamarea Republicii Elene, la 1924, a forţat cuplul regal să ia calea exilului. Treptat, mariajul ei s-a frânt, iar Elisabeta, fire îndărătnică, a obţinut în anul 1935 actul de separare. Relaţia era oricum compromisă, sora lui Carol al II-lea (devenit rege) obişnuind deja să locuiască singură la Bucureşti. Iniţial, principesa şi-a cumpărat o vilă pe Calea Victoriei, remodelată în stil florentin de arhitectul George M. Cantacuzino, un pionier al modernismului moderat. Cumpărată cu 12 milioane de lei, proprietatea din Calea Victoriei avea să fie vândută în câştig marelui industriaş interbelic Nicolae Malaxa.

La scurt timp, Elisabeta se va muta în Palatul de la Şosea, din mijlocul Muzeului Satului,  inaugurat  în 1937.  În epocă s-a zvonit că Palatul Elisabeta a fost ridicat cu bani din vistieria ţării, Carol al II-lea dorind astfel să rezolve situaţia locativă a surorii sale cu fonduri de la buget. Adevărul este că palatul din Kiseleff a fost ridicat cu fonduri ale coroanei şi din banii principesei, moşteniţi sau dobândiţi. Şi dacă mai sus am evocat abdicarea Regelui şi Reginei Greciei, atunci trebuie să introducem în discuţie un detaliu care frapează prin simultaneitatea lui. La 30 decembrie 1947, în palatul fostei Regine a Greciei s-a semnat (sub ameninţarea pistolului) renunţarea la tron a Regelui Mihai I, un episod crunt pentru istoria noastră, practic momentul în care monarhia a dispărut în România. Elisabeta a locuit destul de puţin la palatul de lângă Arcul de Triumf. Mai degrabă nu a locuit aici, preferând până la plecarea definitivă din ţară să-şi petreacă timpul la Banloc. Alteţa Sa Regală s-a stabilit şi a murit în Franţa, la Cannes, în 1956. După anul 2000, Guvernul României a acordat Coroanei dreptul de a utiliza Palatul Elisabeta ca reşedinţă oficială bucureşteană pentru Regele Mihai I, pe durata vieţii acestuia. Profitând de acest prilej, Casa Regală a realizat un amplu program de restaurare, care a inclus Salonul Alb, Sala Regilor, Salonul Reginei Elena, Salonul cu bârne sau Sufrageria mare. După trecerea la cele veşnice a ultimului suveran, dreptul de utilizare a edificiului a fost prelungit provizoriu, de el bucurându-se în prezent Majestatea Sa Margareta (Custodele Coroanei) şi Principele Radu.

Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic

author avatar
Maria Iordache
762 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger