Când epoca hanurilor a apus, iar Bucureştiul a intrat în era otelurilor, neguţătorii, zarafii şi bancherii din Capitală au început să frecventeze regulat sălile de cafenea de la parterul noilor stabilimente. Cafenele şic, în care se putea juca biliard ori se puteau citi ziarele, româneşti şi străine.
Istoricul George Potra scrie că la Frascati, la Boulevard, la Oteteleşanu, la Cafe francais sau Brenner se fixau preţurile la anumite mărfuri (în special cereale), se schimbau banii şi se făceau combinaţii de bursă. Totul, până în 1908, când la iniţiativa neobositului Rege Carol I vor fi demarate lucrările Palatului Camerei de Comerţ şi Bursei. E drept că Bursa – organizată la 1881 – avusese până atunci câteva sedii provizorii, la Casa Appel, Ovessa ori în casa Mariei Cantacuzino din Str. Doamnei. În anul 1906, Regele va semna hotărârea acordării unui teren Camerei de Comerţ şi Bursei, teren necesar ridicării palatului propriu. Locul ales: un loc viran de la bifurcaţia străzilor Doamnei şi Vestei (în prezent Ion Ghica), în fapt fosta vatră a familiei de boieri Bărcănescu. Situat în inima centrului istoric al Capitalei, de fapt la graniţa dintre oraşul vechi şi cel nou, Palatul Bursei te duce cu gândul la fermecătorul Bucureşti din Belle Époque şi la un detaliu de necontestat: Lipscanii şi străzile adiacente, acest perimetru mustind de istorie, conservat destul de bine, au reprezentat în epocă inima financiară a urbei. Deloc întâmplător, nicăieri în Bucureşti (poate doar pe Calea Victoriei!) nu găseşti o concentraţie atât de mare de clădiri monumentale, în marea lor majoritate foste sau actuale sedii de instituţii bancare. În afară de Palatul Bursei, remarcăm astfel prezenţa în zonă a Palatului Lipscani (vechiul Palat BNR), Palatului BNR (aripa nouă), Palatului Băncii Marmorosch, Palatul Băncii Chrissoveloni, Palatului Dacia, Palatului Băncii de Credit Român sau Palatului Poştelor, în prezent adăpostind Muzeul Naţional de Istorie a României.
Întorcându-ne la Palatul Camerei de Comerţ şi Bursei, de pe strada Ion Ghica 4, se cuvine a fie amintit că acest edificiu, care astăzi impune plecăciuni mai mult prin concepţia sa exterioară decât prin ceea ce putem admira la interior, a fost realizat după planurile arhitectului român Ştefan Burcuş, absolvent al École des Beaux-Arts din Paris. Ridicarea localului destinat Camerei de Comerciu a început propriu-zis în 1908 şi s-a finalizat cu trei ani înainte de declanşarea Marelui Război. Proiectul i-a fost încredinţat prin concurs lui Burcuş, însă Comisia trebuie să fi ţinut cont şi de faptul că Regele Carol I fusese încântat de munca pe care arhitectul băcăuan o depusese (a proiectat alături de Victor G. Ştefănescu planurile pavilioanelor) în cadrul megaproiectului Expoziţiei Generale române din 1906, grandios eveniment dedicat serbării jubileului de 40 de ani de domnie. Palatul de pe strada Ion Ghica, realizat în stilul academic francez, uimeşte atât prin monumentalitatea sa, cât şi prin ornamentaţia faţadei, opera sculptorului Emil Wilhelm Becker, un artist agreat de asemenea de Casa Regală. Costurile operaţiunilor de zidire, finisare şi dotare ale clădirii s-au ridicat la peste 1,8 milioane de lei în aur. Din 1955, când instituţia Bursei este dizolvată de noua orânduire comunistă, clădirea primeşte o altă destinaţie, aceea de a găzdui Biblioteca Centrală de Stat. Jumătate de secol mai târziu, edificiul va fi retrocedat Camerei de Comerţ şi Industrie a Bucureştiului. Astăzi, clădirea este utilizată sporadic, organizând la parter o serie de târguri şi expoziţii comerciale.
Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
