Ne place să spunem că Bucureștiul, asemenea Romei sau Parisului, a fost ridicat pe șapte dealuri. Ne place să spunem dealuri. Sunt mai degrabă niște coline, nu dealuri, dar lumea așa le-a zis dintotdeauna. Unul dintre aceste dealuri, alături de cel al Cotrocenilor, Mitropoliei, Filaretului, Văcărești sau Radu Vodă, este cel al Arsenalului, pe care se cățăra semeț, încă din veacul al al XVI-lea, Mănăstirea Mihai Vodă.
Numele îi vine de la ctitorul ei, cel mai mare conducător de oști pe care l-au avut românii: Mihai Viteazul, fiul lui Pătrașcu, primul dintre unificatorii de neam și țară. La începuturile ei a fost o bisericuță cu hramul Sf. Nicolae, clădită de Matei Basarab, dacă nu chiar mai înainte. Mihai Viteazul ridică mănăstirea după ce devine domn în Țara Românească (1594), fortifică locul și își așează curtea sub zidurile puternice. Totodată, pune lăcașul sfânt sub hramul Arhanghelilor Mihail și Gavriil. “În zămislirea oricărui oraș, apa și colinele sunt cărămida și mistria ziditorului”, scria Moisil. E cazul și colinei Mihai Vodă. Pe vremea domnului martir și sfânt Constantin Brâncoveanu am fi ascultat aici șipotul apei Dâmboviței, rostogolită de roata morii Mihai Vodă. Pentru că a fost și-o moară cu numele Neînfricatului. De fapt, bucureștenii au avut și-un han Mihai Vodă, un pod Mihai Vodă, care dăinuie și astăzi, o stradă, ba chiar a existat și o mahala cu numele marelui voievod.
De-a lungul anilor, complexul mănăstiresc a căzut și el pradă focurilor teribile care au mistuit orașul, dar construcția a rezistat. Totul, până în 1985, când anexele mănăstirii precum și zidul vor fi dărâmate de urbaniștii lui Ceaușescu, ansamblul laic fiind translatat de pe deal, printr-o operație tehnică de mare amploare, pe o distanță de 289 m. Restaurată și înscrisă în patrimoniul mondial ca Monument Unesco, Mihai Vodă a fost redeschisă pentru credincioși în 1994, din întreg corpul mănăstirii mai păstrându-se azi doar biserica și o clopotniță. Ambele (nu uitați de picturile neobizantine și de icoana Maicii Domnului!) pot fi văzute pe Strada Sapienței, la numărul 35, nu departe de Palatul Parlamentului sau Casa Poporului, edificiu iconic pentru regimul comunist, a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, după cea a Pentagonului.
Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic