Deși Castelul lui Ţepeş de pe strada Candiano Popescu 6 (în imediata apropiere a Parcului Carol, se ajunge ușor dinspre Calea Șerban Vodă) a fost ridicat în secolul trecut, el ne trimite în epoca medievală și ne amintește morțiș de principele muntean Vlad Țepeș și de consolidarea primei cetății de scaun pe malurile Dâmboviței.
Rețineți că Turnul lui Ţepeş (înalt de aproximativ 20 de metri) are o vechime de peste 100 de ani (mai precis a fost inaugurat cu ocazia Expoziției generale române din 1906, manifestare dedicată jubileului regelui Carol I la 40 de ani de domnie şi 25 de ani de la încoronarea sa ca Rege). Copie la scară mai mică a Cetății Poenari din judeșul Argeș, Castelul lui Țepeș a fost proiectat de arhitecții Șt. Burcuș și V. G. Ștefănescu, iar de-a lungul vremurilor a funcționat drept cazarmă, fie pentru corpul de gardă al soldaților care apărau Mormântul Ostaşului Necunoscut (în perioada interbelică), fie pentru unitățile de jandarmi (după 1990). Din 2004 găzduiește Oficiul Național pentru Cultul Eroilor. Prin Ordinul Ministrului Culturii și Patrimoniului Național, nr. 2653/2010, castelul a fost clasat în Lista monumentelor istorice (grupa B, cod B-II-m-B-21011).Construcția se viziteză doar de două ori pe an: de Ziua Eroilor (Înălțarea Domnului) și de Ziua Armatei, pe 25 octombrie.
Pentru a ajunge în turn, trebuie să urcați pe o scară de lemn, construită în spirală. De pe platforma turnului se poate admira Parcul Carol I și panorama Bucureștiului. Tot în Parcul Carol mai puteți vizita si Mausoleul și Mormântul Soldatului Necunoscut.
Material realizat în cadrul „DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic